“Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva. A fost un sezon extraordinar. Am bătut aproape toate recordurile cu Bayern. De obicei, atunci când o echipă marchează multe goluri, primeşte tot multe. Dar jucători ai noştri, precum Arjen Robben, Frank Ribéry, Mario Gomez, Mandžukić, Thomas Müller, sau Shaqiri, au învăţat să se apere destul de bine. În fotbalul modern, acesta este un lucru esenţial”, a spus antrenorul Heynckes, care a plâns în weekendul trecut atunci când a stat pentru ultima dată în carieră pe bancă la un meci din Bundesliga.
Antrenorul german susţine că fotbalul modern este mai complex.
“Fotbalul s-a schimbat, a devenit mai complex, mai rapid, sunt mai puţine spaţii şi acelea sunt din ce în ce mai mici. Există presing, contra-presing. Toate acestea sunt aspecte importante. Dar şi fotbaliştii s-au schimbat. De aceea, modalitatea în care trebuie să comunici cu ea este la rândul ei diferită”, a spus Heynckes, într-un interviu acordat pentru uefa.com.
Cei doi oficiali stelişti au ajuns la penitenciar în jurul orei 11.45, Mihai Stoica aducând un pachet pentru Becali. Până la ora transmiterii acestei ştiri vizita celor doi nu se încheiase.
Miercuri, Gigi Becali a fost vizitat şi de verii săi, Victor şi Ioan Becali.
George Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
CFR Cluj s-a impus, miercuri, în deplasare, în manşa secundă, cu scorul de 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Hora ’20 şi Valente ’90. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
0-1: Rui Pedro a centrat din partea dreaptă, Yahaya a deviat balonul şi Hora l-a împins în poartă de la 5 metri.
0-2: Deac a recuperat balonul după o greşeală a lui Morais, l-a lansat în adâncime pe Valente şi acesta a înscris cu un şut sub bară de la 12 metri.
Astra Giurgiu – CFR Cluj 0 – 2 (0-1)
Au marcat: 0-1 Hora (20), 0-2 Valente (90)
Astra Giurgiu: Lung jr. – Măţel, Mureşan, Ben Youssef, Morais – Seto, Yahaya (Florescu ’76) – Enache (Distefano ’56), Budescu, Tembo (Fatai ’63) – Bukari. Antrenor: Daniel Isăilă.
CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Sare, Muniru (Sepsi ’46) – Deac, Rui Pedro, Hora (Valente ’73) – Bjelanovici (Maftei ’81). Antrenor: Eugen Trică.
Cartonaşe galbene: Budescu ’71 – Muniru ’7, Sepsi ’60.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) – Aurel Oniţă, Vladimir Urzică (asistenţi) – Adrian Comănescu (rezervă).
Observatori: Aron Huzu, Paul Cazan.
În finala Cupei României – Timişoreana, care va avea loc la 1 iunie, pe Arena Naţională, CFR Cluj va întâlni echipa Petrolul Ploieşti, care a trecut, în semifinale, cu scorul general de 4-2, de formaţia Oţelul Galaţi.
Șahtior Donețk vs. Chornomorets Odessa 3:0 (1:0)
Goluri: 1-0 Fernandinho (40), 2-0 Teixeira (53), 3-0 Taison (75)
Șahtior: Kanibolotskiy, Srna (c), Kucher, Rakitskiy, Shevchuk, Hubschman (Stepanenko, 78), Fernandinho (Costa, 68), Mkhitaryan, Teixeira, Taison, Adriano (Eduardo 78)
Rezerve nefolosite: Pyatov, Kryvtsov, Kobin, Gai
Antrenor: Mircea Lucescu
Chornomorets: Bezotosnyi (c), Berger, Fontanello, Zubeyko, Vangeli, K. Kowalczyk, Stargorodskiy, (Didenko, 46), Leo Matos (Slinkin 84), Jeje (Riera, 67), Bakai, Burdujan
Rezerve nefolosite: Past, Martyshchuk, P. Kowalczyk, Shatskiy
Antrenor Roman Grygorchuk
Cartonașe galbene: Shevchuk (57), Burdujan (67), Didenko (68), Bakai (72), Costa (90)
Arbitru: Yevhen Aronofskiy (Kyiv)
Ioan Andone (fost antrenor CFR Cluj): “Un meci bun, CFR s-a închis foarte bine, Astra a avut ocazii, dar pragmatismul a decis. Astra a avut șase ocazii, când nu dai gol, nu te califici. Jucătorii CFR-ului au experiență, joacă a patra finală în ultimii ani, dar va fi greu, Petrolul echipă bună, în formă”.
Ioan Niculae (finanțator Astra): “Sunt supărat pentru că nu s-a reușit calificarea, CFR a fost o echipă mai pragmatică. Mi-e rușine de faptul că susțin că arbitrii trebuie să fie români. Arbitrii au decis în seara asta, în minutul 4 am avut gol valabil, ni s-a dat penalty, apoi la semnalizarea lui Radu Petrescu nu s-a mai dat.
Nu merităm să mergem în Europa League, câțiva jucători trebuie să-și facă bagajele, să uite de Astra, și-au bătut joc de acești oameni care vin la stadion. Sunt câțiva care nu au ce căuta la Astra”.
Iuliu Mureșan (președinte CFR Cluj) exclusiv la Dolce Sport: “Am reușit o victorie foarte importantă împotriva unei echipe bune. A fost o secetă mare de victorii în acest retur. Ne pregătim pentru finală și ne dorim să o câștigăm. Am mare încredere în Trică și în băieți, s-a văzut experiența și maturitatea noastră în acest meci. Ne dorim foarte mult să câștigăm un trofeu, a fost un an foarte greu pentru noi. Nu ajunge că suntem în finală, trebuie să o și câștigăm, altfel am muncit degeaba. În fotbal trebuie să joci eficient, nu frumos”.
Constantin Budescu (mijlocaș Astra): “În unele momente, fotbalul e nedrept. Am pierdut și am reușit să ieșim din lupta pentru Europa League. Noi am jucat mai bine, ei au făcut antifotbal, au stat mai mult pe jos, arbitrul le-a acceptat aceste faze. Dacă ne întrebați la începutul campionat, spuneam că e bine și în primele opt, acum nu ne-ar mulțumi locul trei”.
Daniel Isăila (antrenor Astra): “Mai avem cealaltă șansă care ne permite să accedem în cupele europene, campionatul. Să vedem cum reușim să ne refacem psihic și fizic. Aș schimba eficacitatea echipei mele, dacă aș putea. Am demonstrat că am fost mai buni, chiar dacă nu am câștigat. Nu se întâmplă numai lucruri drepte în viață. Este o presiune, dar artificial creată. Dacă vrem să ajungem în cupele europene, trebuie să ne învățăm”.
Eugen Trică (antrenor CFR): “Sunt mulțumit, sunt bucuros, am niște jucători valoroși, cu niște caractere extraordinare, jos pălăria în fața lor. De acum se automotivează, au mai trăit momente din astea, au câștigat multe finale. Cupa este singura noastră șansă să mai prindem Europa League, dacă mă uit în clasament, locul CFR-ului nu este acolo. Va fi o finală interesantă, între două echipe bune ale campionatului. Șansele sunt egale. Noi, dacă mergem în Europa League, suntem cap de serie, Petrolul ar trebui să joace vreo 3-4 tururi preliminare”.
Ricardo Cadu (căpitan CFR) – exclusiv la Dolce Sport: “Dacă ne referim la 2013, se poate spune că am salvat sezonul, dar să nu uităm că anul trecut în toamnă am luat 10 puncte în UEFA Champions League. A fost cel mai bun arbitraj de care am avut parte. Sunt bucuros pentru Valente, e un jucător bun, a jucat la Boavista, la Porto, dar, într-adevăr, anul acesta nu a făcut un sezon grozav, dar anul viitor veți vedea un alt Diogo Valente”.
Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 150.000 de fani